Comunicat de presa OMG 2022

În anul 2022, se admite cultivarea doar a PLANTELOR MODIFICATE GENETIC AUTORIZATE PENTRU CULTIVARE ÎN UNIUNEA EUROPEANA,  excepție făcând SOIA MODIFICATĂ GENETIC care este interzisa in cultura.

Cultivatorii de soia convențională au obligația de a se asigura ca sămânță utilizată la înființarea culturilor nu provine si nici nu este impurificata cu OMG.   Producătorii agricoli care doresc sa cultive plante modificate genetic, sunt obligați să respecte prevederile Ordinului MADR 61/2012, privind autorizarea și controlul cultivatorilor de plante modificate genetic.

PLANTELE MODIFICATE GENETIC AUTORIZATE PENTRU CULTIVARE IN UNIUNEA EUROPEANA pot fi cultivate numai în baza unei autorizații eliberate de către Direcția pentru Agricultură Județeană Bihor și numai pe o suprafață mai mare de 1 ha în trup compact.  

Cultivatorii de plante modificate genetic sunt obligați să se supună inspecției și controlului efectuat de către personalul împuternicit de MADR, ITCSMS si LCCSMS pentru verificarea asigurării trasabilității și etichetării produselor modificate genetic.   Informații suplimentare: Direcția pentru Agricultură Județeană Bihor, Oradea, str. D. Cantemir, nr. 24 – 26, tel. 0259/416722.

DIRECTOR EXECUTIV

Dr.ing. Nicolae HODISAN